Ero giovane quando, ritornando dal
nord con il treno, vidi per la prima volta tutta la gente che
affollava il vagone, guardare verso il mare, quasi che dal mare
dovesse sorgere chissá quale meraviglia. Accadde dopo Gioia Tauro,
ed anch'io assistetti al prodigio. Da allora mi resi conto che
andare al nord vale la pena, non fosse altro che per l'intensa
emozione che si prova nel ritornare.
Tutti 'ffacci
áti, 'a mpigna d'a
nuttáta;
'ntall'occhi ancóra 'a nígghia
mpiccicúsa:
- Ora cumpári, visióni suspiráta,
arrèti 'i 'na muntágna calabrísa!-.
Davánti un celu chi mi dugna paci
e un mari azzúrru fittu, merlettátu
di scumarèdda iánca chi fa luci
unni lu sciúttu mmesti c'u bagnátu.
Marína chi si cáncia la cammísa
a la nisciúta di ogni galliría;
mi pari 'na sfiláta purtintúsa
chi la Calabria organizzáu pi mia.
'U suli c'u pinnèddu 'nta 'na manu
spamma culúri senza rispammiári,
cull'áutra m'accarízza chiánu chiánu,
e 'ddu tipúri mi fa suspirári.
'U trenu curri a tágghiu di custèra;
cumpári e poi scumpári 'nta marína;
nzicca 'nta 'ddi purtúsi e torna
fora;
si torci tuttu comu a 'na murína.
- Ancóra 'na muntágna 'i
trapassári!-
E dopu dû minúti 'i scuru fittu,
'a punta 'i Turrifáru mi cumpári,
cu lu pilúni a guárdia di lu strittu.
Vurría ittári schigghi a li presènti
comu a lu marináru cercatúri
quannu cumpári terra all'orizzónti:
ma la mê stória è stória dilla genti!
Sû tutti ddá, cull'occhi spalancáti
nnigghiáti di miráculu e sgumèntu:
ch'i facci supra ô vitru mpiccicáti
rènnunu grázie a Diu pi lu purtèntu.
Un fazzulèttu iáncu chi lampía,
'na matri chi si strinci 'a criatúra,
un patri virgugnúsu chi tussía,
un viaggiatúri stranu chi sculúra.
Un preti si cunfèssa avánti a Diu,
un senatúri russía pi la virgógna,
un sínnicu chi finci meravígghia,
un magistrátu chi giustízia sogna.
Itália chi non vanti 'i tô biddízzi!
Sicília chi fai tortu alla Natúra,
chi t'accuntènti sulu d'i carízzi
di 'na pulítica orba e manciatúra!